POSTUL JANDARMI MONTAN VAŢA DE JOS

Structură montană, constituită la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, prin intermediul căreia Jandarmeria Română participă ca și partener în cadrul Proiectului LIFE Connect Carpathians.
Postul Vața de Jos are competenţă teritorială pe întreaga suprafaţă de desfăşurare a proiectului, care cuprinde ariile naturale din regiunea denumită Coridorul Ecologic Apuseni-Meridionali. Acesta leagă Munţii Apuseni de Carpaţii Meridionali, din judeţele Alba, Arad, Bihor, Caraş Severin, Cluj, Gorj, Hunedoara şi Timiş, fiind format din 17 situri Natura 2000.



LOCALIZARE:
CONTACT:
Telefon
0254.228.915

Coordonate GPS
46.176652, 22.595372

ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE ÎN CADRUL PROIECTULUI

  Marţi, 8 decembrie 2015, reprezentanţii Jandarmeriei Române, prin Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara, s-au întâlnit cu colegii de la Fauna & Flora International şi cei ai Asociaţiei Zarand, dar şi cu reprezentanţii instituţiilor din judeţul Bihor interesate în derularea proiectului LIFE Connect Carpathians.
  Vineri, 4 decembrie 2015, începând cu ora 10.00, la Instituţia Prefectului Judeţului Caraş Severin, sub autoritatea Prefectului, a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanţii Jandarmeriei Române, prin Inspectoratul de Jandarmi Judeţean "Decebal" Hunedoara, Organizaţiei Fauna & Flora International şi ai Asociaţiei Zarand cu reprezentanţii instituţiilor interesate din judeţul Caraş Severin în derularea proiectului LIFE Connect Carpathians.
Marţi, 20 iulie 2015, începând cu ora 11.00, la Instituţia Prefectului Judeţului Hunedoara, sub autoritatea Prefectului Judeţului Hunedoara, a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanţii Jandarmeriei Române, prin Inspectoratul de Jandarmi Judeţean "Decebal" Hunedoara, Organizaţiei Fauna & Flora International şi ai Asociaţiei Zarand cu reprezentanţii instituţiilor interesate din judeţul nostru în derularea proiectului LIFE Connect Carpathians.
Luni 13 iulie 2015, la Instituţia Prefectului Judeţului Timiş a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanţii Jandarmeriei Române, prin Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara, Fauna & Flora International şi Asociaţiei Zarand cu reprezentanţii instituţiilor interesate din judeţul Timiş în derularea proiectului LIFE Connect Carpathians.

Marţi, 23 iunie 2015, la Instituţia Prefectului Judeţului Arad a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanţii Jandarmeriei Române, prin Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara, Fauna & Flora International şi Asociaţia Zarand cu reprezentanţii instituţiilor interesate din judeţul Arad în derularea proiectului LIFE Connect Carpathians.

© Copyright - Serviciul Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei - 2018