Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara, în conformitate cu Legea 550/2004, este structura teritorială subordonată nemijlocit Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, destinată planificării, organizării, conducerii şi executării misiunilor specifice şi îndeplinirea atribuţiilor ce revin Jandarmeriei Române, în zona de responsabilitate corespunzătoare judeţului Hunedoara.
|
Jandarmeria Româna este instituţia specializată a statului, cu statut militar, componentă a Ministerului Administraţiei şi Internelor, care exercită, în condiţiile legii, atribuţiile ce-i revin cu privire la apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a proprietăţii publice şi private, la prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum şi la protecţia instituţiilor fundamentale ale statului şi combaterea actelor de terorism.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara este subordonat nemijlocit Inspectoratului General al Jandarmeriei şi este destinat planificării, organizării, conducerii şi executării misiunilor specifice precum şi îndeplinirii atribuţiunilor ce revin Jandarmeriei pe raza teritoriului judeţului Hunedoara. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara acordă o atenţie deosebită realizării unui parteneriat real şi concret cu societatea civilă, comunitatea locală şi cetăţeanul.
|